despre

Nașterea mea cea mai importantă: Kosovo 1998…

matei bitea foto legitimatie
Ideea acestui site, mai exact a secțiunii de blog din cuprinsul lui, mi-a apărut în vara lui 1998, pe când mă aflam la Priștina în Kosovo. Eram angajatul unui ziar privat și m-am dus în zona de conflict pe banii mei, în concediu de odihnă. Plin de energie și de tupeu ziaristic, stăpâneam tehnica foto și de laborator, aveam moralul ridicat și credeam că sunt suficiente ca să fiu printre cei mai buni ziaristi…
Entuziasmul meu era maxim când am intrat în centrul de presă amenajat la Grand Hotel, pe atunci singurul hotel adevărat din oraș. După îndeplinirea formalităților de acreditare, o domnișoară mi-a sugerat să mă simt confortabil și să profit de toate facilitățile oferite ziariștilor. Eram fericit, căci devenisem coleg cu cei de la Reuters și France Press.

Bucuria a început să mi se spulbere cu fiecare minut pe care-l petreceam în centrul de presă. Constatam cu mâhnire că nu știam să folosesc mai nimic din tehnica pusă la dispoziție. Nu aveam adresă de e-mail și nici nu știam să trimit unul. Nici nu mi-ar fi folosit să știu, căci dacă doream să transmit un foto-reportaj trebuia să developez filmul, să fac fotografiile, să scriu un text, aveam nevoie de un laptop (recunosc că pe atunci laptopurile erau un fel de agende electronice) of…. aveam nevoie de enorm de multe lucruri! Iar eu venisem din Romania cu un aparat de fotografiat Praktika, vreo 30 de role de film și un carnețel. N-aveam nici măcar telefon mobil! Iar despre internet, pagini web… Realizati in ce conditii se lucra atunci in Romania!

Ca s-o scurtez cu povestea asta, vă spun că am făcut la repezeală niște copii xerox după comunicate de presă, am aruncat un ochi de „expert” încolo și-ncoace, acestea fiind lucrurile la care mă pricepeam în conjunctura aceea, apoi am șters-o urgent de acolo. Mi-am jurat că întorcându-mă acasă toate aceste lucruri se vor schimba!

Kosovo a fost locul unde m-am născut profesional. Acolo am văzut prima oară cum se fac fotografiile digitale, cum se transmite prin satelit, cum redactorii de la agențiile străine vedeau exact cât loc au în pagina ziarului, cât text trebuie să transmită etc. Am intuit ce inseamna exact un site web, incepusem sa pricep cum sunt gasite informatiile pe internet. Experiența aceasta mi-a fost ca un fel de a doua naștere, mi-a relevat la câtă ignoranță eram condamnat dacă aș fi continuat să lucrez în România, la același ziar…

Totuși, nu mi-era de plecat din țară, așa că am decis să rămân în România și să devin un autodidact, dar să învăț totul cât mai rapid. În primul rând aveam nevoie de calculator. Pentru a-mi cumpăra unul, fiind ziarist, am convins un primar că e cazul să-și facă vreo câteva sute de ilustrate cu orașul pe care-l conducea. Zile și nopți am lipit cu aracet hârtie pe spatele fotografiilor, hârtie tăiată cu ghilotina pe care îmi imprimase cineva tipăritura caracteristică unei cărți poștale, cu ce reprezintă imaginea, unde este locul pentru timbru, cine a făcut fotografia… Erau primele mele „vederi” vândute oficial. Așa mi-am luat primul calculator!

Conexiunile la internet erau ceva de domeniul viselor. Pe atunci nu exista bandă largă, wireless, ce spun eu, nu exista aproape nimic! Dar eu doream să am site-ul meu, în care să arăt lumii ce fac, ce scriu, să comunic…

Așa am început. Mi-am cumpărat cărți să învăț editarea fotografiilor, pierdeam nopțile pe conexiuni dial-up, încete și scumpe. Prima imprimantă și primul scanner le-am cumpărat în rate de la un tip care mi-a fost prieten dar apoi am scris despre el in ziar și ne-am răcit.

Îmi aduceam aminte mereu de nașterea mea din Kosovo. De cât de util mi-ar fi fost să știu, să învăț, să am de unde învăța. Așa am decis să fac site-ul acesta, asta pentru că nu cred că sunt un prea mare egoist, dau și altora din ce știu. Numai să am putere să scriu. Să fiu sănătos și să am timp.