Administrarea unui site (mentenanța) este o chestiune care influențează în mod direct performanța acestuia. Cum și de ce, voi încerca să explic mai jos, totodată să prezint ofertele mele, respectiv pachetele de tip abonament cu care lucrez eu.

De ce ar fi nevoie de cineva care să administreze un site? Cel mai simplu răspuns ar fi acela că niște pagini web sunt totuși o formă dinamică de transmitere a informației. O informație care se schimbă periodic. Este nevoie de o permanentă supraveghere a paginilor unui website pentru că mediul online și viața socială evoluează și ele. Pe cale de consecință, se modifică în mod constant atât forma cât și fondul mijloacelor de transmitere a informației.
Nu sunt de neglijat modificările-adaptările la nivel de setări ale unui site. Adică dacă el este optimizat pe o anumită direcție, modificarea neprofesionistă a unor pagini web (sau adăugarea altora) poate să deturneze site-ul de la scopul pentru care a fost creat. Nu poate, ci sigur se va întâmpla asta.
Ar mai fi supravegherea site-ului în ceea ce privește existența lui fizică. Dacă nu sunteți atent și tratați cu superficialitate acest aspect, s-ar putea ca într-o zi site-ul să nu mai existe. Să uitați să plătiți hostingul, să nu actualizați un soft sau să fiți atacați de hackeri și să nu aveți backup pentru restabilirea situației.
Așadar, există trei mari categorii de administrare-mentenanță a unui site: de web-design, în ceea ce privește SEO și de logistică propriu-zisă.
Mentenanța web design
Modificarea unor pagini web înseamnă:
· Sub aspectul conținutului (fondului) – modificări de date, schimbări de text, adăugare/editare a acestuia. Firesc dealtfel, conținutul unei pagini web, astăzi, are șanse foarte mici să mai fie valabil peste un an de zile, de exemplu. Ori, în cazul unui site care-și prezintă serviciile, destul de puțin probabil ca ele să nu evolueze odată cu cererea. Respectiv oferta se va adapta mereu cererii, iar acest lucru trebuie adus la cunoștință.
· Modificarea formei unui site (sau doar a unor pagini web) este impusă (și) de evoluția tehnologiei. Nu acesta este singurul motiv, dar să ne gândim la trecerea site-urilor la variantele pentru telefoane și tablete. Așa numitele „site-uri responsive”. În mod concret, odată cu dezvoltarea telefoanelor mobile și a sistemelor de operare, s-a impus nevoia de a face cât mai ușor accesibil conținutul unui website. A unuia care se vedea și funcționa perfect pe un ecran desktop. Respectiv să fie cât mai permisiv pentru telefoanele mobile. Nu se schimbă conținutul site-ului ci forma în care este acesta prezentat.
Administrarea aspectului SEO
Administrarea unui site se poate face și de către proprietarul acestuia. Evident, sub condiția prealabilă de însușire a unor cunoștințe tehnice. Sub orice formă ar fi modificările sau actualizările la care ne referim. La drept vorbind, oricum conținutul de fond al acestuia este dictat de interesele proprietarului. Un website va fi subordonat întotdeauna unui scop bine definit. În niciun caz ale unora străini de activitatea site-ului. Se pune doar întrebarea: merită ca proprietarul să se ocupe de acest aspect sau el să rămână la ceea ce știe mai bine, adică afacerea lui?
Dacă un site este orientat spre vânzarea unui anumit tip de servicii înseamnă că orice conținut nou introdus va trebui să fie în acord cu ceea ce există deja. Aceasta înseamnă că proprietarul website-ului trebuie să aibă încredere în cel care se ocupă de SEO. Încrederea este unul dintre cele mai importante lucruri în relația dintre proprietar și specialist SEO, agenție sau freelancer sau ce-o fi.
Opinez că persoana care se ocupă efectiv de SEO la un site trebuie să aibă (printre altele) mult discernământ și să înțeleagă perfect business-ul. Altfel se poate ajunge la un efect de „diluare” a conținutului site-ului. El este din ce în ce mai puțin focusat pe direcția pentru care a fost construit site-ul.
Din punctul de vedere al Google, un site este în urcare sau în scădere al poziției pe care se află în căutările specifice. Așa se poate cuantifica și performanța specialistului de SEO. Dacă site-ul devine mai vizibil, omul este bun. Dacă site-ul se prăbușește avem o problemă cu administrarea și SEO.
Adminsitrare de logistică și securitate
Mai există un aspect, care pare poate mai puțin important. De regulă, cei care folosesc un site sunt prea puțin preocupați de aspectele adiacente ale unui site. Să dăm un exemplu.
Până acum doi ani site-urile românești (cu extensia ro) se cumpărau pe viață. Adică plăteai o taxă și era al tău pentru totdeauna. Situația s-a schimbat și ele trebuie închiriate anual. Mă refer la domenii. Sunt cunoștințe tehnice care nu că ar fi foarte complicate, trebuie însă să fii atent la ele. Dacă se neglijează și relația cu serverul de hosting, în absența unui backup va face imposibilă restabilirea acestuia.
Mai plastic vorbind, puteți rămâne fără site din pricina unor simple neglijențe contabile. Asta ar fi o parte tragicomică a activității dvs.
Un alt aspect ar fi, de exemplu, atacul unor hackeri asupra site-ului dvs. Presupuneți că persoane necunoscute vă intră pe server și vă fac praf site-ul. Ce faceți dacă nu aveți o copie a site-ului!? Apoi, există cazuri când se schimbă software-ul sau acesta trebuie reactualizat. Dacă nu se fac aceste modificări s-ar putea ca site-ul să nu funcționeze și nici să nu vă dați seama. Închipuiți-vă că formularul de contact nu expediază e-mail-uri și pierdeți un posibil client.
Cam astea ar fi cele trei mari categorii de operațiuni administrare site, mentenanță ale unui site. Este doar decizia dvs. de a contracta un astfel de serviciu.
Abonamente; administrare site, mentenanță. Prețuri
Administrare site sau webadmin ori administrator sau orice altă denumire este un serviciu destul de complex pentru a-l face o dată la câteva luni. Tocmai de aceea, în general, nu (prea) fac „servicii instant”. Activitatea mea este orientată pe genul de contracte lunare. Un fel de abonamente dacă doriți. Le-am grupat mai jos, nu sunt foarte rigid, se poate discuta pe ele, în funcție de complexitate, de volum de muncă, de gradul meu de ocupare, etc.
Abonamente „pasive” – 60 euro
Adică sunt la dispoziția dvs. și periodic intru pe server să văd dacă nu este ceva neobișnuit. În același timp, vă asigur înlocuirea / modificarea / adăugarea conținutului site-ului dvs., fără a crea pagini noi, subsecțiuni ale site-ului, etc.
În termen de 48 de ore de la primirea informațiilor acestea vor fi introduse în site. Maxim o dată pe lună, în limita a 5000 de caractere și 10 fotografii. Este o administrare site să zicem „easy” la prețuri rezonabile.
Abonamente active – 150 euro
În acest caz vorbim despre site-uri care se primenesc cu o frecvență semnificativă. Pentru acest tip de abonamente administrare/mentenanță, în plus față de cele „pasive” este vorba de două modificări pe lună. Limita maximă a textelor este 10.000 de caractere și 20 fotografii.
Mai mult, acest tip de serviciu are inclus un conținut suplimentar de introdus de mine, o dată pe lună, limita de 3000 de caractere și 5 fotografii.
Abonamente webedit – 300 euro
Este genul de contracte prin care asigur crearea de conținut. De regulă completez site-ul cu 3-4 articole în fiecare lună. Apoi, corectez și optimizez textele introduse de alți contributori ai site-ului, optimizez din punct de vedere al SEO.
Administrez un cont social.
Supraveghez în permanență site-ul.
Optimizare promovare – de la 300 euro
Vorbim deja despre altceva. Adică aici ar trebui să am control total. Eu adaug conținut, eu îl editez pe cel existent deja. Practic, dezvolt site-ul și îl promovez în funcție de obiectivele stabilite.
Este adăugată și administrarea a 2 conturi sociale.
La acest tip de abonamente de regulă includ și bonus de performanță.
Vă mențin în viață paginile din rețele sociale. Postez pentru dvs., în numele dvs. și în interesul dvs. Frecvență și tip de postări, dimensiunea acestora… de la client la client!
Cam acestea sunt tipurile de contracte pe care le stabilesc cu clienții. Adaptabile fiecăruia.