Hosting: ce este și cum se alege. Să facem economie de bani!

hosting
Definitie pentru hosting. Cum aleg si cum fac economie de bani

Înainte de a vorbi despre criteriile de evaluare ale unui serviciu de hosting, aș vrea să vă fac o mică teorie despre găzduirea site-urilor. Într-un limbaj comun, simplu, ca pentru un om care nu este expert, dar care vrea să înțeleagă cum alege. Vrea să știe ce e important și ce nu.

Denumirea de hosting ar putea să dea senzația că se referă la cine știe ce tehnologie complicată. Extraterestră. O să vedeți că este vorba de ceva simplu. Spre deosebire de acum nu foarte mulți ani, alegerea unui pachet de hosting a devenit extrem de variată. Opinia mea este aceea că ar trebui să fie și mai simplă.

Să-ncepem cu o comparație. Un hosting este ca vinul. Ca să fie bun, trebuie să fie mai scump de un anumit nivel. Altfel, dacă vă luați un hosting ieftin, pățiți ca și cu vinul prost: vă doare capul. Dacă beți un vin prost, vă simțiți ca naiba o zi, poate luați un hap și vă trece. La hosting nu este așa. dacă nu funcționează bine s-ar putea să pierdeți bani, clienți, contracte…

Mă voi strădui să vă îndrum înspre felul în care alegeți un astfel de serviciu. Voi începe cu definirea hostingului și voi continua cu descrieri, la ce trebuie să fiți atenți când cumpărați.

Definiție pentru hosting

Hosting înseamnă de fapt găzduirea site-ului. Site-ul dvs nu este altceva decât o colecție de fișiere. În majoritatea lor acestea sunt texte, fotografii și eventual filme (clipuri video). Toate formează pagini web, iar mulțimea acestora este un site. Ca să existe el trebuie să fie pe un calculator mai special. Calculatorul acesta se numește „server”. Ca să fie pe un server, site-ul trebuie să fie găzduit.

Adică atunci când alegeți un hosting, de fapt alegeți pe cineva care să vă țină site-ul. Ca la studenți. Ca să fie studenți adevărați trebuie să stea undeva în gazdă. Apartamentul acela unde locuiesc ei se numește server. Dacă stau la cămin, atunci serverul lor este complexul studențesc.

Relația dintre performanța unui site și serviciul de găzduire

Dacă studentul e mămos, alintat și răsfățat și nu suportă să locuiască la comun, atunci gazdă va fi undeva unde să aibă doar baia lui. Să nu mai fie cu nimeni în cameră. Deja avem un hosting mai scump. Cu mențiunea că părinții pot plăti oricât, că din odrasla lor tot nu va ieși nimic bun dacă acesta nu învață!

La fel este și cu site-urile. Contează dacă paginile web sunt interesante și sunt optimizate. Altfel spus sunt căutate și găsite ușor. Dacă serverele pe care sunt găzduite funcționează tot timpul și fără erori. Astfel, un site care își vede de treabă, e bine făcut și are „SEO băgat în el” se va plasa înaintea celor cu hosting scump și inutil. La fel ca la studenți, poți locui la cămin și să ai rezultate mai bune ca băiatul mamii care locuiește în oraș. Altfel spus, contează și ce ai în cap, nu doar să ai haine de firmă și mașină.

În continuare, despre criteriile care sunt luate în calcul la alegerea unui serviciu de găzduire.

Criterii care contează la hosting

Spațiul oferit

În mod normal, site-ului de prezentare al unei firme i-ar ajunge 500 MB. Unui bloger obișnuit, care nu pune poze de dimensiuni astronomice și nu postează chiar în fiecare zi i-ar fi suficient până la 1 GB.

Deci, din experiență, vă spun că un spațiu de 1 GB v-ar ajunge. cel puțin pentru câțiva ani. Apoi, dacă vedeți că mai aveți nevoie, mai puteți lua. Faceți un upgrade și pentru 2-3 euro pe lună vi se mărește spațiul.

Dacă, de exemplu, aveți un site-portofoliu de lucrări fotografice, cu imagini care au dimensiuni mari, de câțiva MB fiecare, un blog actualizat o dată la două săptămâni… atunci, probabil, curând veți avea nevoie de vreo 2GB. Poate mai mult.

Hosting lunar-anual. Prețuri

Opinia mea este că un hosting bun costă de la 3-4 euro pe lună în sus. Mai jos… e vinul acela prost de care vorbeam mai la începutul acestui text. Dacă plătiți anual, de regulă vi se fac reduceri. Cu facturi pentru 2-3 ani unii provideri au prețuri și mai bune.

Recomandarea mea. Cât spațiu am eu…

Dacă sunteți oarecum începător și n-aveți idee cât spațiu v-ar trebui, sfatul meu ar fi să începeți de le mic. Se poate mări spațiul după aceea, aceasta nu este deloc o problemă. În acest fel nu cheltuiți inutil.

De exemplu, eu, site-ul meu, respectiv 789.ro ocupă acum sub 4 GB. Cu mențiunea că eu lucrez la greu cu el. Am câteva subdomenii pe el, am materiale cu imagini multe (portofolii). Apoi, am documentație pentru download. Deci are un anumit specific. Și eu, să știți, mă zgârcesc la costuri!

Serviciile conexe

Cred că acesta este unul dintre cele mai importante criterii în funcție de care alegem hostingul. ceea ce se oferă pe lângă spațiul pe server în sine. Păi, să vă explic. Dacă ai un site, normal și logic că mai lucrați pe el. Adăugați ceva, schimbați, eliminați. Sau improvizați, vreți să-l faceți „mai frumos”, mai eficient. Faceți o modificare cu care ceva nu mai funcționează și nu mai știți „să-l faceți la loc”.

Să apară o defecțiune pe care nu știți să o remediați este ceva firesc. Tuturor li se poate întâmpla. Și, atunci, apelați la o minte deșteaptă, oamenii de la server! Ei vor avea misiunea ingrată de a vă restabili site-ul la funcționarea inițială.

Pentru aceste servicii merită să dați unul-doi euro mai mult. Sunt ca un fel de asigurare  că totul va funcționa cum trebuie. Tot timpul va funcționa. Ignorați acest sfat și o să vedeți ce se întâmplă, vă veți aduce aminte de mine destul de curând.

O mențiune: adesea, serviciile adiacente adăugate la hostingul în sine fac ca acesta să fie mai scump decât unul obișnuit. Dar aceste servicii, luate individual, ar fi mult mai scumpe decât le-ați comanda separat. Unul dintre acestea este serviciul de audit SEO pe care-l ofer eu. La fel și tema de wordpress de tip premium pe care o ofer, de asemenea la hostingul oferit de mine.

» Vezi ce este un audit SEO, oferta mea conexată cu hostingul
» Diferenta dintre tema free pentru wordpress și o temă premium

Adrese de e-mail, baze de date, SSD, certificat SSL…

Sincer, la nivelul de azi, performanțele serverelor sunt cam apropiate. Folosiți mai mult de o adresă de e-mail? Nu vă obosește? Nu ați realizat că nu aveți nevoie de mai mult de o adresă? Oricum, și acesta este un criteriu la care se poate face upgrade…

Servere SSD? Cam toate ajung acolo. Certificate de securitate? Aproape toate serviciile de găzduire web oferă așa ceva dacă vă „plantați” site-ul la ele. Este o concurență mare, totul se reduce la serviciile oferite.

Hostinguri de evitat

Vă sugerez să nu alegeți un hosting gratuit. Nu e bun de nimic, în sensul că nu vă puteți promova. Limitările sunt atât de mari încât veți constata că nu merită. La fel, cele care oferă spațiu la discreție. De obicei acestea aduc restricții serioase la traficul lunar, la dimensiunea fișierelor, la numărul acestora.

În esență, serverele care oferă spațiu nelimitat sunt inutile unui site serios. La fel și cele gratuite de genul SimpleSite, wordpress, Blogger.com

Unde se face economie la serviciile de găzduire

Dacă folosiți inteligent un serviciu de găzduire veți observa că faceți economie de bani. Există câteva greșeli, câteva erori de gestionare, câteva obiceiuri proaste pe care, dacă le eliminați, veți realiza că vă descurcați cu un pachet mai mic. deci cu mai puțini bani.

Nu transformați serverul în depozit

O mare economie se face la căsuța de e-mail. Nu are sens să păstrați e-mailuri cu date importante, cu date care conțin fișiere importante. Dacă aveți nevoie de un astfel de serviciu vă sugerez câteva soluții:

  • descărcați atașamentele pe calculator și „urcați-le” într-un serviciu Cloud;
  • redirecționați mesajele importante pe adrese de genul Yahoo, Gmail, Outlook. Acolo le puteți păstra în siguranță, au destul spațiu și sunt sigure.
  • arhivați și stocați datele pe discuri independente.

O altă metodă de a face economie pe server este să nu depozitați pe el toate nimicurile. Folosiți serviciile de cloud pentru acest lucru. De exemplu, Degoo oferă 100 GB gratis. Servicii cvasi gratuite aveți și la Orange de exemplu.

Folosiți imagini dimensionate corespunzător

O altă eroare frecvent întâlnită la site-uri este folosirea unor imagini mari și exagerat de mari. Adică supradimensionate pentru ceea ce ne trebuie într-o pagină de web. Dacă, de exemplu, camera telefonului face imagini cu o rezoluție de 10 MB ar fi o eroare să includem în site o fotografie de asemenea dimensiuni.

În loc de 10 MB o putem redimensiona la să zicem 50 kB, ceea ce reduce semnificativ spațiul ocupat pe server. Reducerea dimensiunilor la fișierele de tip imagine are efecte și asupra performanței site-ului. 

» Află despre reducerea imaginilor, importanța mărimii pentru SEO și viteza site-ului

Ștergeți temele și pluginurile de wordpress care nu vă trebuie

Un entuziast al site-urilor în wordpress va încerca mai multe teme până va alege una care să-i convină. O temă (un layout) de site făcut în wordpress poate avea 2-5 MB. La fel, pluginurile. Așadar, cu cât aveți mai multe, cu atât vă reduceți spațiul.

Când ați ajuns la configurația ideală, nu ajunge să dezactivați o temă sau un modul. Ele rămân pe server și „vă mănâncă spațiul”. Ștergeți-le!
» Hostingul și dilema de a alege. De la ce a fost odată și ce este acum…

Despre Matei Bitea Articolele 211
Ofer servicii de optimizare SEO si locuiesc in Timisoara. De web design m-am apucat la sfârșitul anilor 90. Apoi, cam de prin 2004 „m-am tras” spre SEO. Sunt fost jurnalist. Așadar copywriting-ul, crearea de conținut, mi se potrivesc ca o mănușă. La fel, marketing digital, seamănă cu ce făceam noi ca să vindem ziarul... Acum sunt freelancer. Mă ocup de SEO și scriu site-urile altora. Doar asta fac...