O metodă legală de Black Hat: ilegalitatea Google Analytics

Black-Hat-SEO-negativ
Concurenții celor de la Google au transformat Black Hat în ceva legal

Comisia Națională de Libertăți și Informatică din Franța (CNIL) a dat dispoziție unui website manager să elimine din site-urile pe care le administrează scriptul Google Analytics. Ce înseamnă asta? Că Google Analytics a devenit ilegal în Franța. Practic, ar trebui să fie debutul unei adevărate nebunii. Adică un număr impresionant de site-uri care folosesc Google Analytics ar trebui să intre într-un fel de ceață. Probabil că așa se va și întâmpla. Să vedem însă și când.

CNIL orders a website manager/operator to comply

Decizia din Franța nu ar trebui să fie o surpriză. Cred că nici nu e. Cei ce se ocupă de SEO probabil au intuit-o. După cum vă spuneam și în articolul Google Analytics a devenit ilegal în Austria este de așteptat ca tot mai multe țări din spațiul comunitar să interzică folosirea scriptului. Și nu ar fi decât în concordanță cu legislația europeană.

Esența interzicerii Google Analytics

Principalul motiv este acela că datele personale ale utilizatorului unui site nu pot fi folosite decât cu acceptul acestuia și în limita pe care acesta o dorește. Mai mult, datele personale nu pot fi transferate sau stocate pe servere aflate într-o țară care nu asigură protecția integrală a datelor. Or, din acest punct de vedere, SUA este considerată o țară nesigură.

Agențiile de informații americane pot avea acces la datele stocate pe servere culese de pe site-urile din Europa. Acesta este punctul nevralgic. Este încălcat art. 44 din GDPR. Este motivul pentru care trebuie să ne mai așteptăm și alte decizii. Și asta se va întâmpla. Va intra mecanismul Black Hat SEO în acțiune, iar metoda descrisă mai jos este una inedită. Acum se naște.

În continuare, despre ce se va întâmpla cu site-urile care folosesc acest script. Și câteva cuvinte despre efectul deciziei asupra site-urilor care folosesc reclame la Google.

SEO negativ la modul concret: deranjează cât poți!

Logic și normal ar fi ca deciziile de interzicere a folosirii Google Analytics să se răspândească precum râia. În toată Europa comunitară. Numai că încă nu se întâmplă așa. (Dar va fi cât de curând!) Și cum se poate profita din treaba asta? Păi, în primul rând trebuie sesizată folosirea ilegală a acestui script. Cum? Trimițând o sesizare către autoritatea responsabilă din fiecare țară. La noi către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, acesta fiind un organism similar cu DAB din Austria și CNIL din Franța. Mă rog, cel puțin în teorie, aceasta fiind însă insituția care ar trebui să ne pună la adăpost datele noastre personale.

La ANSPDC vom reclama că site-ul pe care-l urâm, pe el, pe patroni și pe tot neamul lor, folosește Google Analytics. Aproape sigur folosește, prea puține din România nu au în codul lor scriptul. Ca să fiți siguri că este folosit, nu aveți decât să-l verificați.

Metoda de verificare este simplă. Deschideți prima pagină și apăsați concomitent tastele Ctrl și U. (Adică Ctrl+U). Vi se va deschide o pagină nouă cu codul sursă al acesteia. Căutați cu comanda Ctrl+F cuvântul Analytics. Dacă-l veți găsi în secțiunea de „head” atunci e limpede.

Black Hat SEO definiția live

Dacă faceți reclamație că vi se încalcă drepturile de utilizator atunci va urma o decizie similară cu cele descrise mai sus. Trebuie să faceți sesizarea, ANDSPC nu se va autosesiza în această privință. Apoi, cu decizia respectivă, dacă firma/site-ul concurent nu elimină scriptul, îi dați în judecată.

Eu însă nu cred că va risca să nu elimine scriptul de la Google Analytics.

Efectul eliminării din site a scriptului

Optimizarea SEO ar putea fi deranjată într-o anumită măsură. Cred că deranjul va fi neesențial însă. Iar asta pentru că în loc de Analytics există și alte scripturi  în acest sens.

O mare necunoscută este plasarea în continuare de către site-ul concurent a unor reclame prin Google Ads. Aceasta deoarece Google Ads este aproape integrat cu Analytics. Cele mai plauzibile efecte ar fi că nimeni nu mai știe cât cheltuie, cât și cum sunt afișate reclamele și cine le vede. Estimez că vor fi mari pagube aici!… Pagube colaterale!

Se pare că deja concurența celor de la Google jubilează. Pe un site al rivalilor lor în materie de urmărirea comportamentului am găsit următorul slogan: Nu vă stricați reputația cu Google Analytics!

Site-urile care rămân intangibile. Imunitatea la Black Hat

Așa cum am sugerat mai sus, sunt site-uri asupra cărora acest SEO negativ nu ar avea absolut niciun efect. Este vorba despre cele care s-au orientat strict pe optimizare SEO sănătoasă. Care urmăresc să obțină trafic în mod organic.

Am auzit pe cineva că Google ar putea sancționa pe cei care folosesc alte scripturi de urmărire. Mie mi se par absurdități. Dincolo de haosul pe care l-ar crea, ar fi și o muncă de Sisif să schimbi acum toți algoritmii. Ar însemna sfârșitul celor de la Google, oricum UE tot caută o alternativă și la motorul de căutare și la browserul lor Chrome.

Așadar, singura modalitate de a avea un site mereu performant este SEO. Traficul organic este singurul care va rezista mereu.

Estimez că boicotarea unui site prin metoda de mai sus, desprinsă parcă mot-a-mot dintr-un prezumtiv manual de Black Hat SEO, va fi ceva foarte frecvent de-acum înainte. Apoi, se potrivește perfect cu proverbul românesc de „să moară și capra vecinului”!

Citește și 8 tehnici de Black Hat SEO

Despre Matei Bitea Articolele 211
Ofer servicii de optimizare SEO si locuiesc in Timisoara. De web design m-am apucat la sfârșitul anilor 90. Apoi, cam de prin 2004 „m-am tras” spre SEO. Sunt fost jurnalist. Așadar copywriting-ul, crearea de conținut, mi se potrivesc ca o mănușă. La fel, marketing digital, seamănă cu ce făceam noi ca să vindem ziarul... Acum sunt freelancer. Mă ocup de SEO și scriu site-urile altora. Doar asta fac...