Ce înseamnă optimizare ucigașă… sau evoluția prostiei în SEO

seo prost

Cred cu toata sinceritatea că o optimizare SEO înseamnă de fapt o rafinare a mijlocului de transmitere a informației. Și când spun rafinare aș putea să fac o paralelă între un consumator de coniac bun și unul care bea poșircă. Primii sunt tot mai puțini, iar ăialalți sunt tot mai mulți!

SEO este de fapt manipulare

Cu cât evoluează știința, tehnologia, internetul și deci informația cu SEO cu tot, cu atât diferențele de educație se transformă în prăpăstii din ce în ce mai mari. Iar toate astea cred că se datorează lenei ce se instalează în oameni, că-i face să citească tot mai puțin, să fie tot mai puțin capabili să înțeleagă informația care este chiar sub nasul lor. Iar cei ce se ocupă cu SEO profită din plin, căci asta fac ei, de fapt introduc o manipulare dintre cele mai fine.

Și iată că viteza de evoluție a tehnologiei, extinderea spațiului virtual, dezvoltarea internetului sunt de fapt motivele ce-i fac pe cei care pierd o verigă din lanțul și-așa destul de greu al cunoasterii, nu să le fie greu să recupereze, să refacă zala cum s-ar spune, ci să nu mai priceapă! Și astfel se naște un hău între cei care dețin informația și cei care, chiar dacă o văd, chiar dacă au acces la ea, nu o pot înțelege, nu o pot asimila…

De fapt, din toată vorbăria mea de mai sus, am vrut să spun că elitele sunt tot mai elite iar proștii tot mai proști! Primii tot mai puțini, iar proștii tot mai mulți, vorba lui Lăpușneanu!…

Link building să fie, dar fără site-uri „ușoare”!

seo-sinucigas-portal-director
pseudo site care te infectează dacă ești în el! cu asemena pagini web nu iese nicio optimizare…

Acum, să trecem la SEO! Sunt cred vreo doi ani de când Google, care tot spunea că vrea să facă procesul de optimizare SEO cât mai curat, că e timpul să taie din carnea celor care fac spam sau promovează site-uri cu conținut îndoielnic, a trecut la măsuri drastice. Adică link-buildingul nu mai e ce-a fost, nu mai poți promova la nesfârșit curvele și să rămâi nesancționat.

Pe cale de consecință, cine vrea să-și distrugă afacerea, cine are de gând să-și ascundă site-ul, n-are decât să-și asocieze numele de pornoșaguri. Dar, cum spuneam, proștii sunt tot mai mulți și se distanțează, au lumea lor! Altfel nu-mi explic cum tu, om cu scaun la cap, te duci și te înscrii singur cu mânuța ta, într-un director care cică te promovează. Dar nu e SEO deloc ce face site-ul acela, portal, director sau cum vreți să-i ziceți, te bagă pur și simplu într-o hazna de unde nu mai poți ieși, iar tu nu-ți dai seama de asta căci, așa cum am spus mai sus, îți lipsește o verigă!

Să rezum. O optimizare SEO se face în principal pe două planuri: în site și în afara lui, adică on și off page. Cea din pagina web propriu-zisă e limpede și la obiect. Devine complicată cealaltă secțiune, SEO off page, căci aici trebuie să fii atent cine te ia de prieten și cine de fraier. Adică să nu te asociezi cu site-uri de slabă calitate sau care promovează slaba calitate. Ce este atât de complicat? Că dacă adormi într-o cocină te mănâncă porcii.

Concluzia: vrei neapărat să-ți bagi site-ul undeva? Atunci du-te la acele site-uri care au pe prima pagină curveturi, cazinouri, viagra contrafăcută sau maimuțe clonate! Și roagă-le să te pună pe lista lor.

Cine a vrut să priceapă și are tot lanțul a înțeles despre ce este vorba. Adică acest text a fost despre o optimizare SEO ucigașă, sinucigașă, cum vreți să spuneți…