Ce înseamnă un site gratis și efectul free pe internet

site gratis web design Timisoara
Ce inseamna un site gratis si cand ar putea fi pierdere de vreme

Un site gratis, o carte pentru download, participare gratuită la un curs online și multe alte exemple de oferte gratuite… nu sunt „cârlige” care-i agață doar pe români! Probabil că tentația lucrurilor gratuite funcționează peste tot în lume. Toată lumea ar vrea ceva gratis. Însă în lume nu există lucruri moca! Orice este oferit gratuit presupune că acela care primește plătește totuși un preț. Doar că, de foarte multe ori, beneficiarul nu este conștient.

Iar ca o opinie personală, cred că goana după oferte gratis este mai intensă în societățile cu un grad mai redus de educație. Mă refer (îndeosebi) la competențe digitale, iar în această privință România este pe ultimul loc din Europa. Și tot așa, adolescenții de la noi sunt în proporție de 42% analfabeți funcționali. Or, în aceste condiții, mi se pare credibil că dacă-i spui cuiva că-i oferi gratis un site, acela să creadă că este și ceva bun.  Pe cale de consecință să-i spui și că-l înveți gratis cum se pune un site pe prima pagină… ar fi tot ceva firesc! Ceva plauzibil și chiar necesar căci ni se cuvine, merităm să obținem performanță și să nu investim nimic în aceasta. Totul să fie gratis.

Dacă vedem internetul ca pe o imensă resursă de site-uri cu lucruri gratis, să nu ne mirăm că rezultatele pe care le obținem sunt îndoielnice. Pentru că un lucru va valora întotdeauna atât cât plătești pentru el.

Rațiunea realizării unui website

Site-ul dvs., această colecție de pagini web are un scop bine definit. Să transmită o informație, o afacere, să descrie niște servicii. Sau pur și simplu să vă promoveze propria persoană. Esențial este că întotdeauna există un motiv. Dacă nu există un impuls rațional pentru a vă construi un site, atunci vă veți plictisi rapid. Veți descoperi că e obositor să fii proprietar de site. Normal. Să dai din gură fără rost înseamnă că nu ești normal. 

site gratuit pentru freelancer SEO
Sincer, mă îndoiesc că un freelancer sau o firmă serioasă și-ar face un site pe gratis. Dar nu se știe…

Ofertele de site-uri de-a gata

Dacă veți căuta pe Google după sintagma „site gratis” veți găsi o mulțime de anunțuri. Toate oferă, toate vă dau soluția unui website gratuit. Este ceva ce fiecare dintre noi are nevoie, nu-i așa!? Doar suntem o țară de antreprenori! Acum, sincer, v-ați gândit vreodată de ce cineva ar investi în reclamă la Google Ads? Doar ca să vă facă dvs un serviciu în mod absolut dezinteresat? Aveți impresia că lumea este plină de filantropi.

Soluții de website cu costuri zero

Acest material nu își dorește să vă indice care este cea mai bună metodă de a avea un site gratuit. Dimpotrivă. Există suficiente soluții pe internet care vă pot satisface în acest sens. Mai demult, la noi, dacă aveai un abonament la Vodafone puteai să-ți faci chiar un site gratuit. Fără prea mare bătaie de cap. Printre cele mai populare metode de a avea un site sunt cele de pe platformele următoare.

Și încă multe altele… Vă puteți face într-adevăr un site pe gratis, fără să aveți mare pricepere în codul sursă, ba chiar deloc, dar problema care se pune și la care veți ajunge și dvs să vă gândiți la un moment dat este utilitatea acestor site-uri. Da, cât de utile pot fi ele?

marketing digital SEO Timisoara
Da, învață gratuit să câștigi absolut sigur vreo câteva mii de euro
curs marketing digital
Adică dacă chia nu castigi atatia bani cat ti-ai dori, e cazul sa faci un curs gratuit!…

Utilitatea site-urilor gratuite. Cazuri și motivații

În opinia mea să-ți dorești un site gratis înseamnă că ești într-adevăr începător și nu vrei să-ți irosești banii și timpul în ceva ce nu înțelegi. În ceva ce nu știi. Dacă doar acesta este motivul atunci să începeți în acest mod este o idee bună. Urmând ca după un timp oarecare să treceți la un site adevărat, la un lucru serios.

Dacă însă vă gândiți să rămâneți în acest stadiu faceți o greșeală. De ce? Am o singură explicație: site-urile gratuite, construite în sistemele de mai sus au un mare dezavantaj. Nu pot fi promovate. Adică oricât te-ai strădui, oricât de mult ai munci pe ele, conținut nou și bogat, bun, interesant ai adăuga, ele tot nu-și vor depăși stadiul de site de mâna a doua. Nu vor fi niciodată în primele căutări pentru că nici măcar nu au șansa aceasta. Un site făcut gratis are exact această valoare.

Ce reprezintă site-ul dvs moca? Nimic

Ca să înțelegeți mai bine ce înseamnă site-ul dvs construit pe gratis, cel mai bun lucru ar fi să vă închipuiți platforma sau portalul respectiv ca pe o carte. Site-ul dvs. este o simplă foaie din marea carte Wix, OnePage sau care doriți. Nu un capitol și nici măcar un subcapitol. O simplă foaie dintr-o carte pe al cărei cotor scrie Wix sau Webnode, nicidecum numele dvs.

Toate reclamele care vor apărea în site-ul dvs au legătură cu portalul unde vă sunt găzduite. Fac trimitere către subiecte alese de proprietari. Le fac reclamă lor și afacerilor lor, a celor care dețin platformele enumerate mai sus. Așadar, dvs veți munci ca niște robi pentru a vă promova site-ul și de fapt faceți reclamă pe gratis altora.

Cum am spus mai sus, utilitatea unui site este aceea de a spune ceva. De a transmite ceva. Or, dvs chiar dacă aveți lucruri importante de transmis nu o veți putea face tocmai pentru că nu aveți instrumentul potrivit. Aveți nevoie de propriul dvs nume de domeniu. Altfel spus propria carte, pe cotorul căreia să fie trecut numele dvs., nu al altcuiva. Și nu contează câți bani dați pe construcția site-ului, nu acesta este cel mai important lucru ci promovarea. Căci în caz contrar, dacă doar aveți un site și acesta nu este găsit, nu ajunge la cei pentru care a fost scris, totul este degeaba.

Cât de gratis este site-ul dvs

Probabil cel mai ușor de înțeles valoarea unui site gratis este dacă studiați oferta de prețuri de la Onepage. Veți vedea că planul free vă oferă destul de puțin. Trei pagini pe care le construiți după un șablon. Nu aveți voie să instalați nimic, nu puteți scoate sau modifica bannerele care apar în site-ul dvs. Nu puteți lucra în echipă. Ceva mai mult obțineți de la un plan „starter” care costă 15 dolari pe lună. Deci… nu chiar gratis! Și tot nu puteți instala ce doriți în site…

Spre comparație, condiții mult mai bune puteți obține dacă urmați calea clasică și cheltuiți maxim 5 euro/lună. Doar că va trebui să vă inițiați în wordpress. Va trebui să depuneți un efort în acest sens. Și ne întoarcem la enunțul de la începutul textului. Adică gratis vor vrea cei care nu înțeleg despre ce e vorba.

Ebook SEO și zece mii de euro în concediul de creștere al copilului este un articol despre cum se pot aiuri niște oameni. Fără să ai cunopștințe, fără să știi să faci ceva, câștigi unșor niște bani!? O aiureală, dar unii cred... sau nu?

Promovarea (tot gratis) site-urilor

O idee care ar fi în stare să-i bage în sperieți pe cei de la Google este aceea că oricine poate să-și ducă site-ul pe prima pagină. Da, trebuie doar să urmezi niște minicursuri gratuite, ați citit bine, gratuite și nici măcar nu sunt cursuri în toată regula. Sunt mini! Adică dacă le urmezi poți învăța cum să-ți duci site-ul pe prima pagină.

Un mini curs te ajută să atragi mii, zeci de mii de clienți, care îți vor face cea mai bună afacere. Și dacă ai un site făcut gratis, urmezi un minicurs, ai putea să te îmbogățești, nu-i așa!? Credeți!?

Cine câștigă din aceste oferte pline de gratuități? În primul rând proprietarii de portaluri care găzduiesc aceste site-uri gratuite. Cei care fac reclame, respectiv se ocupă cu marketingul digital. Apoi, așa cum bănuiți, după ce vă dați seama că paginile dvs web sunt practic inutile, sunt așa numiții promoteri. Agenți de anunțuri pe Facebook sau Google. Sincer, să crezi că poți câștiga atâtea mii de euro pe lună după ce faci un mini-curs gratuit… mi se pare o enormitate! Dar care ține, la un popor analfabet funcțional prinde ușor. 

Însă vă repet părerea mea: tot ce ați primit gratis valorează tot atât!

Template-urile nu sunt site-uri gata optimizate

Texte optimizate vs minciuna că poți fi copywriter

România pe ultimul loc la abilitățile digitale în rândul tinerilor

Analfabetismul funcțional și sorinii României

Despre Matei Bitea 173 de articole
Ofer servicii de optimizare SEO si locuiesc in Timisoara. De web design m-am apucat la sfârșitul anilor 90. Apoi, cam de prin 2004 „m-am tras” spre SEO. Sunt fost jurnalist. Așadar copywriting-ul, crearea de conținut, mi se potrivesc ca o mănușă. La fel, marketing digital, seamănă cu ce făceam noi ca să vindem ziarul... Acum sunt freelancer. Mă ocup de SEO și scriu site-urile altora. Doar asta fac...