
Un amic îmi spusese odată că sinceritatea în afaceri nu-și are locul. Asta era în urmă cu câțiva ani. Sincer, am stat să mă gândesc destul de mult, afirmația lui venea așa, ca o palmă peste tot ce știam eu sau, mă rog, în ceea ce doream să cred. Adică să fii sincer întotdeauna și să spui ce gândești.
Cum am spus, m-am gândit dar în loc să aflu un răspuns tranșant și care să închidă discuția, m-am pomenit cu altă dilemă. Adică, mă gândesc, cred că mai corect ar fi să ne întrebăm ceva de genul: cât de sinceri putem fi, până unde să mergem cu chestiunea aceasta? Și la fel ca bulgărele de zăpadă care se rostogolește, apar mereu și mereu alte întrebări, alte dubii. Variante de răspuns. Combinații. Adică, de ce nu, dar este oare chiar atât de importantă sinceritatea? Poate e carisma? Prețul sau viteza de livrare. Care e treaba cu sinceritatea, de ce să ne cramponăm atât de ea?
Poate că sinceritatea nu are atâta importanță, ci mai degrabă carisma. Prin aceasta din urmă poți face pe cineva să te urmeze. Poți convinge pe cineva să te asculte, să cumpere de la tine, să lucreze cu tine, să facă ce-i zici tu. Chiar dacă vorbești pe lângă sau vinzi niște mizerii de produse. Da, s-ar putea să fie carisma ceva mai important decât sinceritatea.
Închipuiți-vă pe cineva care vinde frigidere la eschimoși. Credeți că sinceritatea este mai importantă decât capacitatea lui de a convinge? Toată lumea bănuiește că eschimoșii nu au nevoie de congelatoare. Este un exemplu clasic de marketing realizat cu succes. Și cât contează carisma, dacă vinzi frigidere la Polul Nord!? E totul!
Cum să fii carismatic
Partea cu a fii carismatic este însă o mare problemă. De ce? Pentru că aceasta, carisma, este ceva cu care te naști. Care ți-e dat. Care o ai sau nu. Bineînțeles, opinia îmi aparține și voi încerca să mă explic mai jos.
Există câteva definiții care spun despre carismă că este un har. Carisma fiind acea capacitate a cuiva de a avea o aderență extraordinară la un public. Ești carismatic dacă pe oamenii cu care vorbești îi determini să facă ceva.
Degeaba vrei să fii carismatic dacă nu te prinde. Așa cred eu, deși există studii care spun că este o însușire ce se poate învăța. Adică prin muncă, educație și exercițiu ai putea deveni carismatic.
» Ce este carisma și cum să fii carismatic
Eu mă cam îndoiesc, deși nu neg că ai putea obține rezultate în acest sens. Probabil însă că e vorba mai mult de capacitatea de a fi orator. De a captiva prin ceea ce spui, prin felul în care spui. Pentru că altfel, dacă ai putea deveni foarte ușor carismatic, adică să te impui, ne-am putea trezi oricând cu niște lideri care să ne pună să facem ceva. Slavă Domnului, așa ceva nu prea se întâmplă. Altfel am avea la războaie…
(Un lider carismatic a fost Hitler!)
Dilema de a fi corect și cinstit. A vrea să fii corect…
Da, este o dilemă. De ce? Simplu. Caz concret. Spui cuiva că nu e bine ce face și totuși nu te ascultă? Face cum zice altcineva. Lipsă de carismă? Probabil că este și din asta. Carism este probabil mai multă sau mai puțină.
Sinceritate prea puțină? N-aș spune. Mărturisesc că am astfel de complexe, să fiu corect sau nu!? Să spun ceva sau să tac din gură?
Toate problemele mele de conștiință trec se datorează educației pe care o am. Sau poate e mai bine zis convingerilor pe care le am. Mă întreb uneori dacă să vorbesc sau să tac!? Și dacă vorbesc, am spus destul?
Două moașe care omoară copilul
Lucrez la un site. Adică mă ocup de SEO, sunt administratorul site-ului. L-am preluat și eu de la altcineva, cel care l-a făcut de fapt. Administratorul de dinaintea mea era un tip sau ignorant, sau răutăcios. Nu-mi dau seama, nu l-am cunoscut. Cert este că a făcut numeroase greșeli.
Le-am corectat și am „reclădit” site-ul să meargă în direcția care trebuie. Ce înseamnă să reclădești un site? La SEO înseamnă să-i rearanjezi conținutul, să-l faci „să vibreze” într-o anumită direcție. Adică să fie găsit după ce vrea proprietarul. Ideea este că de la un anumit moment te atașezi de site-ul acela. Ajungi să-ți pese ce se întâmplă cu el.
De la un anumit moment devii așa, ca un animal de pradă, te opui dacă apare altcineva, alt animal, care vrea să-și lase și el amprenta. Cred că este ceva specific celor care-și fac treaba. Eu, despre mine, am părerea că-mi fac treaba. Că mă ocup și-mi dau silința. Că nu iau niciun ban nemuncit de la nimeni. Nu iau pentru că mi-e frică, banii ăștia nemunciți nu stau la tine, se duc mai târziu altundeva. ȘI iau și pe alții după ei. Așadar s-ar putea nu doar să nu rămâi cu nimic ci să mai și ieși în pierdere.
Să revin. Vine altcineva care intră peste mine. Probabil este prieten cu proprietarul site-ului. Face greșeli. Duce site-ul în jos, pierde poziții în Google. Eu spun, atrag atenția, dar cât pot să insist, până unde mă pot întinde cu avertismentele? Nu cumva aș cădea în partea cealaltă, să fiu catalogat drept un bârfitor? Unul care vorbește? Unul căruia i-e ciudă, care vrea să nu mai existe nimic în afara propriei persoane?
Cum l-a convins pe proprietar să facă ce a făcut? Probabil a avut carismă. mai multă decât mine.
Acum intervine dilema sincerității. Să-i spun ce trebuie făcut, să-i spun unde a greșit? Sau să tac, să-mi văd de treaba mea? Atât timp cât mie-mi merge contractul, de ce să vorbesc? Nu știu ce ar putea ieși de aici, așa că mai prudent ar fi să tac. Da, este o soluție pragmatică, dar care parcă nu-mi place. Nu e stilul meu să nu mă impun. Nu știu, mă mai gândesc…
Există și o cale de mijloc. Să spun pe ocolite. Asta e soluția ideală, cred eu. Cel puțin pentru moment. Cine are urechi de auzit să audă!
De ce-aș fi sclav pe gratis…
Orice contract se termină, mai devreme sau mai târziu. Orice butoi se golește, orice bere se bea. Important este cu ce rămâi. După un contract rămân rezultate și amintirea colaborării. După bere mergi la toaletă.
A existat un contract de promovare administrare de care m-am achitat cu brio. Spun rezultatele pe Google. Spuneau, acum nu mai spun pentru că a trecut ceva timp de când s-a terminat totul. La mine vin însă facturile întreținerii site-ului. Veneau și le trimiteam mai departe, acolo unde trebuie ca să fie plătite.
Dacă le-aș ignora site-ul acesta ar dispărea. Și totuși, de ce să-mi pese mie? Bună întrebare. Spuneam mai sus că eu mă atașez de lucrările mele, deși știu că este o prostie. Dar de ce să cheltui timpul meu și să nu fiu plătit pentru asta. Am fpcut-o o dată, de două ori, totul ca să fiu politicos și să las loc de bună ziua. De ce mia-r mai păsa în continuare!? Nu ne mai leagă nimic demult timp. I-am spus să-și rezolve situația administrării site-ului…
Să-i mai spun o dată? Dar de ce? Nu i-am spus destul? Ideea este că dacă-i mai trimit o dată mesaj cu facturile pentru site-ul lui, va sta mereu liniștit. Va ști că este mereu cineva care-i poartă de grijă. Cineva va lucra pentru el. Așa, de amorul artei!
Îmi pare rău. Eu am o mică afacere de dus. Nah, mai mult un job bine plătit. De ce să devin sclavul unui site, doar pentru că l-am făcut eu și nu vreau să-mi piară munca!? Nu, nu eu…
Cum să fii asistent de vânzări
Am făcut cuiva un site care vinde o carte. Schema de vânzări online nu funcționa fără un administrator de site. Fără cineva care se ocupa de asistența tehnică. Cine altcineva decât eu, doar eu am făcut site-ul, eu știu ce trebuie să-i fac. Ca să faci comerț online la plata cu cardul există câteva firme care intermediază în schimbul unui comision.
Ca o paranteză, nu merită să faci programe de încasat de pe card, ai nevoie de aprobări, certificate, atestate, asigurări de securitate… nu merită! Sunt firme cu care intermediază în schimbul unui comision neglijabil.
Contractul de administrare a site-ului nu s-a mai făcut însă. De ce? Pentru că proprietarul site-ului, cel care-și vinde cartea, consideră că se descurcă. Ok, respect dorința dumnealui. Până acum rezolvam problemele curente de funcționare. Doar așa, pe gratis și pentru obraz. Știți cum e, nu merge site-ul, apare o problemă de download, site-ul are o sincopă. Cineva trebuie să răspundă clientului. Proprietarul este afon complet. Nu știe nimic.
De astăzi însă nu mai fac nimic. Oricâte probleme se vor ivi, eu nu mai fac nimic. Nu mai vreau. Mi se părea frumos să spună ceva de genul… „haideți, facem o înțelegere, ceva…” Dar, nimic!
Și eu, am pus punct!
Munca de ieri și munca de azi
Prin textul de față am vrut să spun că în orice relație există o etică. Oricum ar fi relația asta, de afaceri, de subordonare, de prietenie. Și că mi se pare nefiresc ca anomaliile care apar, căci sunt inerente în orice relație, să fie suportate doar de o parte.
Altceva: este firesc ca orice muncă să fie răsplătită. Adică remunerată, cum le plăcea comuniștilor să zică, deși nu ezitau să te cheme la lucru în zilele tale libere. Sau să te ducă la munci agricole. Din patriotism, evident, un patriotism pe care doar tu trebuia să-l ai și să muncești pentru țară…
Suntem în altă viață. Una în care munca trebuie plătită și contractele trebuie respectate iar bunăvoința să nu fie supralicitată și denaturată.
Și mai cred că la noi există încă o falie între ce înseamnă să fii carismatic și ce poți obține cu asta. Puteți înțelege asta dacă răsfoiți măcar linkurile de mai jos. Și gata.