SEO si numele de domeniu? N-au legatura…

SEO Timisoara
Importanta SEO si numele de domeniu
ierarhie google

 Cuvântul cheie din numele de domeniu nu are nicio importanță, contrar părerilor „avizate” ale majorității web-design-erilor rămași pe plaiurile românești.

Așa cum scriam într-un articol anterior, tehnica SEO nu ține cont de așa ceva. Aplicația acestui enunț în lumea celor care fac SEO (și a Google, Bing sau Yahoo evident) este aceea că poți avea un site cu numele de domeniu mecanic-auto.com, .ro .eu sau oricum vreți dvs., el nu va avea prioritate la căutări doar pentru că se numește mecanic-auto, ci va fi plasat in capul SERP-ului doar în funcție de cât de bine a fost construit și optimizat.

Cu toate acestea, multe din agențiile de promovare și de web-design se întrec a convinge clienții că ele chiar depun o muncă serioasă în domeniu, ca atare organizează consultări și prospecțiuni de piață pentru a găsi numele de domeniu cel mai potrivit. Care, de multe ori, din punctul lor de vedere, este deja ocupat! Sau se poate cumpăra!

Sau se achiziționează ceva asemănător și se reconstruiește campania de „branduire” a clientului, care este deja amețit de atâtea propuneri studiate și aprofundate. V-am sugerat deja câteva tehnici de vânzare a serviciilor SEO, dar aici fantezia nu are limite!

Keyword în url? Nu contează…

Desigur că este greu de acceptat ideea că dacă ai nume de domeniu „mecanic-auto” nu vei avea mai mulți clienți doar pentru că ai avut inspirația să fii primul care cumpără domeniul. Dar, așa este! Nici alternativa de a avea un nume mai ușor de reținut de către clienți nu pare a fi cea mai potrivită, de exemplu „mecanic-frumos” sau „cel-care-repara” sau orice nume comic sau memotehnic!

Explicația este simplă: spre deosebire de anii de debut ai motoarelor de căutare, când Google nici nu făcuse ochi, acum oamenii nici măcar nu-și mai bat capul să țină minte vreun nume de site, deschid computerul și caută cuvântul cheie. Așa facem de fapt fiecare dintre noi! Deci, dacă nu ai înțelepciunea să faci ce trebuie pentru a avea un SEO eficient, pentru a fi în față la căutări, adio afacere!

Raționamentul merge și mai departe. În momentul în care plasezi în descrierea site-ului tău cuvinte care nu au nicio legătură cu conținutul site-ului, sau aceasta este vagă… ai șanse să fii ignorat. Adică să nu exiști. Iar greșelile de ortografie sunt cartea ta de vizită…

Webdesign-ul este absolut diferit de SEO

Spre exemplificare, arăt în imaginea care însoțește acest text că la o căutare în funcție de cuvântul cheie „mediator timișoara”, site-urile cu numele de mediator sunt depășite de un altul, cu nume fără relevanță în acest sens, dar desigur că foarte bine optimizat.

Cele expuse mai sus sunt chestiuni simple, de bun simț pentru un tehnician SEO. Cu toate acestea, puțini dintre web-design-eri au bun simț tehnic. Ba, mai mult, uită să introducă în codul sursă al website-ului lucruri elementare pentru SEO. Uneori mă frământă să aleg dintre următoarele variante: au uitat, n-au știut sau n-au vrut? De ce să nu vrea!? Eh, asta este o chetiune de discutat într-un articol viitor.

→ Citește și: Website Builder and Web Design Articles

 

Despre Matei Bitea Articolele 94
Am fost jurnalist. M-am retras. Acum sunt freelancer și mă ocup de optimizare SEO. Scriu și fac site-uri...