Promovarea unui site. Metode de învățare

promovare site optimizare
Ateleierul digital de la Google este o metodă bună de a începe să învățați despre optimizarea și promovarea site-urilor

Dacă ne referim la promovarea unui site (nu neapărat prin SEO), una dintre cele mai bune metode de a învăța cum se face asta este să privim cum fac alții. Să învățăm prin exemplul practic. Există pe internet o multitudine de tutoriale, multă documentație, multe exemple practice care vă învață cum se face promovarea unui site, prin acestea vi se explică de fapt rolul și necesitatea optimizării site-ului astfel încât să fie corelat cu o strategie SEO, cum se spune…

Singurul obstacol în a învăța de pe internet este dificultatea de a alege sursa, în sensul că internetul este plin de materiale toxice care mai mult vă derutează decât să vă învețe ceva. Într-un sens mai larg, promovarea unui site și optimizarea SEO v-ar putea lăsa senzația că înseamnă același lucru. Dar nu este așa. Spre deosebire de tehnica SEO, ceva mai restrictivă publicului obișnuit și care necesită cunoștințe specifice, de promovarea unui site se poate ocupa aproape exclusiv proprietarul acestuia.

Urmați doar cursuri oficiale de e-learning

e-learning despre promovare site

O regulă de aur ar fi aceea să învățați chiar din surse oficiale. Ce înseamnă o sursă oficială? La fel ca într-un joc, ca într-o competiție, ca în guvernarea unei țări, oficial ar putea însemna cel care stabilește regulile. Și, atunci, devine limpede că toate criteriile de promovare a unui site trebuie să fie în concordanță cu liniile impuse de respectivul oficial.

În România, punctul de vedere „oficial” după care se face promovarea site-urilor este setul de reguli stabilite de Google. Pentru că la noi, la fel ca în majoritatea țărilor din lume, Google este tot ce contează în materie de căutare pe interenet. Să fiți convinși că Google are tot interesul ca dvs înșivă să fiți capabil, dacă nu să vă faceți singuri promovarea și optimizarea site-ului, măcar să înțelegeți despre ce e vorba și să puteți lua decizii.

Atelierul Digital” al celor de la Google este o platformă online gratuită care vă dă noțiunea fundamentală despre felul în care se promovează o afacere și site-ul acesteia. Opinia mea este că puteți învăța foarte multe lucruri, veți realiza cu adevărat ce însemană promovarea unui site și cât de important este SEO, dar asupra acestui subiect vom mai reveni. Să notez doar că inclusiv eu am urmat acest curs și am obținut un certificat de competență digitală.

Selectarea surselor credibile de e-learning

e-learning promovare site
Singurul tutorial de optimizare-promovare pe care vi-l recomand este să citiți cât mai mult și să aveți discernământ. Veți ajunge să fiți în stare să vă promovați site-ul și singuri…

Sintetizând, o sursă credibilă care să ne furnizeze regulile după care să face promovarea site-ului este cea al cărui motor de căutare ne interesează. Desigur, chiar și regulile celor de la Microsoft, care au motorul de căutare Bing, și care oferă un set de instrucțiuni și instrumente de optimizare-promovare, pot fi numite informații oficiale.

Tot așa, rușii de la Yandex au și ei propriile reguli după care fac sortarea site-urilor. Iar exemplele pot continua, dar cu mult mai puțină importanță, aș spune chiar insignifiantă.

Întebarea care se pune este însă următoarea: aveți interesul să fiți găsit ușor cu Google, sau să fiți în prima pagină pe motorul de căutare Bing, sau Yandex sau altele? În condițiile în care acestea două din urmă au o cotă de piață extrem de redusă în România, dacă nu chiar zero. Mă îndoiesc, iar în acest caz nu văd sensul să vă optimizați site-ul cu un SEO adaptat pentru Bing sau Yandex, nu văd rostul să faceți o promovare pe Yandex, mai ales dacă nici măcar site-ul nu este în limba rusă, iar singura dvs legătură cu Rusia ar putea fi eventual spaima de Putin!…

Mai mult, merg mai departe și vă dau sfatul să nu învățați de pe bloguri. Acestea sunt o sursă omniprezentă, geme lumea de oameni care se pricep la optimizare și la promovarea site-urilor, dar nici măcar ale lor nu sunt în stare să le ducă în față. În fine, lăsând ironia la o parte, să fiți convinși că fiecare înțelege altceva, fiecare vede altceva la modul de promovare al unui site, așa cum vrea sau așa cum a fost educat că trebuie să învețe.

Nici măcar de la mine nu vă recomand să învățați, citiți-mă eventual ca să vă distrați! Dar despe optimizare și promovare este bine să deprindeți cunoștințe doar de pe site-uri și instrumente oficiale. Acesta este singurul sfat pe care-mi îngădui să vi-l dau cu prețiozitate.

Despre Matei Bitea Articolele 212
Ofer servicii de optimizare SEO si locuiesc in Timisoara. De web design m-am apucat la sfârșitul anilor 90. Apoi, cam de prin 2004 „m-am tras” spre SEO. Sunt fost jurnalist. Așadar copywriting-ul, crearea de conținut, mi se potrivesc ca o mănușă. La fel, marketing digital, seamănă cu ce făceam noi ca să vindem ziarul... Acum sunt freelancer. Mă ocup de SEO și scriu site-urile altora. Doar asta fac...