Optimizare SEO Timisoara
blog: opinii, comentarii, articole...


Ce este SEO!? Explicatie pentru afoni…

editorial seo
Marathon-runner

omul cu seo nu se vede, e in spate, adevaratele vitamine ti le-a dat deja…

SEO nu este ceva inspaimântator, cuvântul in sine inseamna „search engine optimization” adica pe româneste spus ar fi „optimizare pentru motoarele de cautare” si se refera de obicei la Google. Adica, babeste, sa faci SEO inseamna acel ceva care se face asupra unui site sau blog sau magazin online ca sa determini afisarea site-ului in primele pagini, dar este evident ca oricine si-ar dori sa fie clasat primul. Caci odata ce aparitia site-urilor a devenit un lucru obisnuit, a devenit evidenta si concurenta acestora. Si toti proprietarii de pagini web vor sa aibe site-urile afisate printre primele. Altfel spus, daca sunt câteva site-uri care trateaza despre productia si vânzarea de lapte si care vor sa fie gasite atunci când cauti pe internet lapte, in mod sigur cel putin unul va vrea sa fie in cap de lista.

Sa nu uit: un motor de cautare nu este ceva cu pistoane si chiulasa, ceva mecanic deci, ci de fapt e un program care scotoceste pentru cine il foloseste! Cauti o firma care produce lapte? Intri pe Google, adica pe motorul de cautare. Vrei o fetita? Intri pe Google si te uiti dupa escorte, matrimoniale, etc. Motorul de cautare cel mai cuoscut este Google, de fapt el domina tot, a devenit un fel de SUA… Motoare de cautare mai sunt, de exemplu Bing al celor de la Microsoft care incearca si el câte ceva dar nu prea-i reuseste si si-au facut si rusii unul care se cheama Yandex. Ma rog, pâna apare ceva mai bun, tot Google este mama lor!

Pe concurenta se bazeaza si aparitia celor care fac SEO, respectiv a asa numitilor consultanti SEO. Aceasta mi se pare o meserie extrem de promitatoare, caci daca exista un concurs la care participa mai multi indivizi si la care este limpede ca toti vor sa câstige, sunt absolut sigur ca vor exista printre concurenti si unii care vor sa se dopeze. Adica sa triseze! Ori, la fel ca in sport, daca medicul ticalos stie ce vitamine iti da sa inghiti iar apoi poti sa alergi pâna-ti iesi din minti, in lumea internetului un consultant SEO face ce trebuie ca tu sa câstigi! Ma rog, sa iesi printre primii, caci si câstigatul asta este dupa câti bani investesti, adica pot fi altii care inghit vitamine mai scumpe si in mod sigur te depasesc. Sau daca nu-ti platesti omul care-ti face SEO te lasa balta si se duce la concurenta. Sau daca-l injuri, pleaca si-atunci!

Deci, ca sa fim lamuriti, daca ai un site si vrei sa te gaseasca lumea, trebuie sa ai un SEO bine pus la punct. Caci webdesign-ul nu-i totuna cu SEO, primul iti ia banii ca sa-ti faca site-ul iar consultantii SEO ti-l aranjeaza, ca la coafor, mai tunde, mai pune o bucla, prostii… Daca facem comparatie cu concursul acela de alergat, aia cu webdesign-ul vin la tine si te iau de mâna ca sa alergi pentru ei. Dupa aceea vine tipul cu SEO si te-ndoapa cu vitamine, ti-arata cum sa dai la gioale la concurenta, te leaga la sireturi. Si asta-ti ia banii!

Ati priceput cum e chestia cu SEO? Eu sunt omul cu vitamine…