O „nouă” înşelătorie cu numele de domenii…

tricks-SEO

Mă caută un amic căruia i-am făcut un magazin online ceva mai demult, zice… dom’le, de ce nu mi se mai văd pozele când le cauţi cu Google? Până acum câteva luni se vedeau, pentru mine este important, mă caută clienţii şi după imagini şi-mi fac comenzi… sau trebuie să facem din nou o optimizare SEO!?

Mă uit la site, nimic ce să-mi sară în ochi… Prima oară m-am gândit că „şi-o fi băgat nasul” cum zic eu la toţi care se amestecă în cod şi în SEO crezând că o să meargă site-ul mai bine, că ei deja se pricep la optimizare SEO, că o să facă economii cu mentenanţa, mă rog, chestii de scump la tărâţe şi ieftin la făină…

Nimic deosebit. Şi, din vorbă-n vorbă, aflu că şi-a pus site-ul pe mai multe domenii! Adică acelaşi site se găseşte pe mai multe adrese. Chestie absolut interzisă. Deşi nu te opreşte nimeni, poţi să faci ce vrei cu lucrurile tale, cu banii tăi, Google penalizează urât de tot asemenea practici, se merge chiar până la excluderea din indexare, poţi să faci câtă optimizare vrei, să bagi la SEO până crăpi, că tot afară te dau şi până nu-ţi rezolvi problema nu mai dă nimeni de tine pe internet!

Păi, zice el, aşa mi-au spus dealerii ăştia de domenii, că e bine dacă am un site .ro să-mi iau şi toată gama de extensii internaţionale, adică şi .com şi .eu şi .info şi tot ce pot… Zău? Aşa ţi-au spus? Păi prost te-au învăţat, îl dezumflu eu, căci de când sunt în branşa asta, de când fac optimizare SEO nu am văzut site care să nu fie penalizat din cauza asta, iar oamenii se miră de ce nu funcţionează. Uite de asta, conţinutul duplicat, domeniile care se redirecţionează… toate sunt considerat înşelătorii şi ca atare penalizate de Google.

Bine, m-am liniştit, mai zice el, am crezut că e un duşman de-al meu care „m-a raportat” ca să-mi strice businessul. (nu ştiam ce e atât de bine!?) Păi e bine, pentru că asta se poate rezolva, zice el, un site se poate da jos şi se poate repara tot, dar răutatea oamenior cum o mai scoţi!? Optimizarea SEO e ok, se plăteşte, se face, dar cu omul!?

Avea într-un fel dreptate, dar mi-am amintit de faza care i-au făcut-o vânzătorii de domenii de internet şi i-am adăugat, da, aşa este, multă lume puţini oameni…