Optimizare SEO Timisoara
blog: opinii, comentarii, articole...


Promovarea site-urilor și cerșetorii de marketing

despre optimizarea SEO la telefon

Acest articol se referă la acei agenți de marketing, la specialiștii SEO, la directorii de promovare sau tot felul de alte denumiri sofisticate și care mă agasează, pe mine dar și pe alții, să le fac diverse oferte, să le prezint serviciile mele și să le spun ce fac pentru banii pe care li-i pretind. Sau, unii dintre aceștia sunt chiar așa-ziși mici întreprinzători, „patroni și antreprenori” deghizați sau veritabili, proprietari de magazine online și care doresc să facă singuri tot. Dar să câștige fără a investi vreun ban. Adică profit maxim cu cheltuieli zero!

Și, constat, o parte din „specialiștii în marketing” ai firmelor din România chiar sunt complet pe lângă subiect. Având în sarcină să se ocupe de vânzările firmei, de promovarea site-urilor lor astfel încât acestea să ajungă la potențialii beneficiari ai serviciilor efectele muncii lor sunt vizibil îndoielnice. Mai rău, sunt consumatoare de resurse financiare iar tot ceea ce înseamnă prezența online a site-ului firmei lor este deficitar.

Analiștii SEO, consultanții de marketing online… toate astea sunt (pentru mine cel puțin) așa niște denumiri sofisticate și lipsite de conținut! Mare parte dintre specialiștii SEO sau cum doriți dvs. să le spuneți, de fapt practică metode de cerșetorie online și în cele din urmă vor sfârși prin a-și dovedi incompetența. Din experiență vă spun că absolut toți vor sfârși în derizoriu. Ca să fiu mai plastic în exprimare, vor lua cu siguranță câte-un șut în cur de la cei care i-au angajat.

Opinia mea este că cerșetorii de marketing online există din două motive, unul dintre ele fiind ca și o axiomă și nu merită să-ncerci demonstrația. Este vorba despre faptul că mare parte dintre cei buni au plecat deja afară, în Occident. Din păcate, vor pleca în continuare. Cei care au rămas aici se pot număra pe degete. Al doilea motiv pentru care se practică cerșetoria online este acela că acești lupi tineri de fapt n-au învățat nimic în facultate.

Despre faptul că n-au învățat nimic în facultate, nici nu mai povestesc despre liceu, am mai scris în blogul meu de câteva ori. În cele ce urmează voi încerca însă să redau cam cum se întâmplă asta, cum ajung să mă agaseze. Poate că scriind acest text, unii-și vor da seama în cele din urmă că după atâția ani de muncă… am învățat să mă feresc de șmecheri, de cei mai mulți…

Citește și… Audit SEO la telefon

Metoda întrebărilor politicoase

Este cea mai simplă cale de a afla despre SEO la modul general, despre ce trebuie făcut pentru optimizarea unui site. Primesc câte un e-mail în care sunt întrebat polticos dacă aș vrea să mă ocup de site-ul cutare… Cât costă serviciile mele, dacă eliberez factură și în cât timp termin treaba.

Apoi urmează telefonul. În aceeași linie, urmează întrebările. Și de fapt ce fac? Adică bine, optimizare SEO, optimizare SEO, dar ce fac eu, că a mai fost cineva care tot așa, a zis că face și de fapt i-a trântit site-ul.

Ați observat desigur că acțiunea este ca-n romanele bune, cu intriga ce se dezvoltă așa, în ritm accelerat. Întâi, ușurel, totul arată ca și cum eu aș fi deja cu contractul în buzunar. Apoi, totuși, ce fac? Dacă aia e așa, de ce așa, dacă nu fac așa de ce nu așa!? Mă rog, înțelegeți dvs. Astfel ca, în final, să reiese concluzia că nu e nimic deosebit ce fac… pentru ce trebuie așa ceva!? Asta știe și el.

Recunosc, am mușcat-o. Am fost naiv, prost, m-am lăsat dus cu zăhărelul, știți cum e, ca-n fabula cu vulpea și corbul, am fost sensibil la lingușeli și mi-a scăpat cașcavalul din gură.

Audit SEO cu încetișorul. Pic, pic…

Tot așa, începe cu un e-mail: știți, vrem să colaborăm în acest fel, vă deranjează? Ce pretenții aveți? Apoi, câteva zile pauză. (În acest timp se caută și pe la alții, se solicită oferte. Evident. Trebuie culese cât mai multe informații.) Optimizarea SEO este nu este o chestiune așa de complicată încât să n-o poți face singur. Mai mult, dacă ai ambiția să citești și să înveți vei ajunge să poți stăpâni un site.

Marea problemă în a învăța însă de pe net este aceea a alegerii sursei de informații. Și între cei ce se ocupă cu web design-ul sau cei care fac doar optimizare sau numai administrare sunt tot felul de oameni. Ca-n viața de zi cu zi, unii mai buni, alții mai răi. Unii care știu ce vorbesc, alții care vorbesc ce știu (ce-mi place mie chestia asta!)

După câteva zile revine un e-mail, vai, am fost plecat, cu ce pot să vă ajut? Dați-mi o adresă de e-mail să vă ofer posibilitatea de a citi Google Analytics. Uitați-vă pe site iar eu între timp obțin datele de logare pe site, accesul la CMS. Studiați site-ul nostru, făceți-vă o părere…

Când auzi asta… că vei primi datele de logare … da, domnilor, au gânduri serioase, voi obține contractul! Pe naiba, datele alea nu înseamnă nimic. Sunt doar un pretext de a mai smulge informații, ce credeți, e bine așa, dvs. cum ați face?

Iar dacă ești fraier… spui tot! Desigur, alt e-mail sau telefon nu vei mai primi. Dacă ai schițat deja optimizarea site-ului… cerșetorii de marketing vor ști ce au de făcut. Aproximativ. Vor mai compara cu datele obținute și de la alți freelanceri, vor tria și se apucă de treabă. Cu rezerva că, prin toate datele obținute, prin cumularea lor, se vor strecura și câteva prostii. Păi, da, dacă nu le poți deosebi…

Începe rebranduirea site-ului pentru care lucrează. Optimizarea SEO făcută dintr-un marketing cerșit. Vă dați seama, dacă ar fi știut, nu s-ar mai fi obosit să trimită e-mailuri, să vorbească la telefon, să-și asume identități, un roman întreg, ce mai!?

Citeste si… SEO de probă. Țepeluș de București

Ce aflați despre SEO de la mine!?

Acum, după ceva experiență, după ce m-am ars și eu, recunosc, am fost naiv și prost și încrezut dar sper că nu o să mai fiu, nu spun nimic. Adică nimic, așa, ceea ce știe despre SEO orice ageamiu, adică lucruri elementare, care cred eu că sunt elementare.

Totuși, trebuie spus că e nevoie să comunici cu un posibil client. E nevoie așadar de o adevărată echilibristică printre cuvinte. Să vorbești despre SEO fără să spui ceva? Da se poate, am fost ziarist 25 de ani așa că mi-e ușor.

Aș vrea însă să mărturisesc un lucru. Am suficient de multe momente când nu țin secrete, când ajut pe câte cineva să-și optimizeze site-ul. Când fac asta? Când cineva mi-e simpatic, când îl văd bine intenționat, când mi-e clar că nu stau de vorbă cu un tâmpit, când cineva-mi oferă ceva fără să aștepte să primească înapoi ceva. Sunt sensibil la bunătate, nu sunt un ciocan!

Optimizarea site-urilor este destinată oamenilor care vor să spună ceva. Care se pricep la ceva. Când mă-ntâlnesc cu astfel de oameni mi-e drag să vorbesc cu ei. Chiar și despre SEO. Și, în definitiv,trebuie să știe cineva absolut totul!?